Uniune fericita cu Natura 

    Tot ceea ce exista pe aceasta planeta se compune din aceleasi elemente, comune intregii noastre lumi : foc, apa, aer si pamant. Integ Pamantul, cu plante, animale si oameni , formeaza „trupul comun” pe care-l cunoastem sub numele de Gaia. Vechii intelepti ai vremilor trecute, povesteau ca arborii sunt parul, pietrele sunt oasele, raurile sunt venele, iar apa e sangele Ei…Despre omenire, se spunea ca formeaza sistemul nervos al lui Gaia.

     Dincolo de legendele stravechi, realitatea este cea pe care o vedem cu totii: tot ceea ce contribuie la cresterea umanitatii vine de la ceea ce putem numi cu afectiune: Mama Terra. Din pamant ne nastem, din pamant ne creste hrana, tot pamantul ne tamaduieste, si apoi, cand viata se termina, in pamant ne intoarcem.

     Umanitatea si planeta sunt o singura UNITATE, ele nu pot fi separate. Gratie acestei UNITATI, echilibrul poate fi mentinut si doar in unitate acesta va dura.

     Cu toate acestea, oamenii se simt a fi <ceva diferit>, separati de acest intreg. Desi separarea este doar iluzorie, aceasta senzatie i-a facut pe contemporanii nostri sa se indeparteze de natura si in consecinta de ei insisi. Multi dintre noi si-au pierdut capacitatea de a-si mai asculta intuitia, de a mai avea o comunicare cu Sinele, in timp ce comunicarea cu restul vietuitoarelor (copaci, pietre, animale sau entitati ale naturii) a pasit pe domeniul fictiunii.   Aceasta comunicare se facea printr-un „limbaj comun”, prin ceea ce ne uneste pe toti atunci cand constientizam ca suntem parte din intreg, si constiinta noastra e conectata cu constiinta planetei.

     Timp de mii de ani, si acum mii de ani, oamenii erau cu mult mai apropiati de natura. O iubeau, o respectau, si mai mult decat atat, ei constientizau ca sunt parte integranta din unitatea numita Gaia. Pentru ei nu era suficient sa recunoasca teoretic aceste lucruri, ele faceau parte din propria lor fiinta,  le integrau in propriile lor vieti, amplificandu-le. Celebrau prin ritualuri, ciclurile naturii, echinoxurile si solstitiile, si inca patru sarbatori legate de roata anului, puncte importante din calendarul druidic. Aceste ceremonii aveau rolul de a restabili inradacinarea, reconectarea  si ancorajul la aceasta planeta.

     Cateva, preluate si adaptate de crestinism s-au perpetuat pana-n zilele noastre sub nume ca cel de pasti sau craciun.

     Asadar, stim ca stramosii nostri celebrau natura, recunosteau ciclurile ei ca fiind parte din propria lor viata, si intelegeau ca oamenii sunt facuti la fel ca si granitul, copacii si orice alta forma de existenta. Cei mai intelepti, stiau de ce trebuie sa-si iubeasca aproapele ca pe sine insusi: constientizau ca erau una cu Gaia si toti nu erau decat un trup comun.

     Credinta druizilor era inainte de toate panteism, recunoscand prezenta divinului in tot si in toate. Ei isi regaseau Zeii in raurile si izvoarele muntilor si campiilor, in copacii padurilor, in iarba si flori, in pasul cerbilor si caprioarelor, in dansul fluturilor sau cantecul pasarilor. Recunosteau Divinitatea in ei insisi si in adancul sufletelor semenilor lor. Druidismul insemna si monoteism, prin credinta intr-un Zeu Unic, imposibil de cunoscut, intangibil, iar cea mai buna metoda de a-L onora, era cunoastrea a tot ceea ce le sta in putinta sa cunoasca in asta viata pamanteana.

     Acesta era secretul apropierii lor de elementele naturii, taina comuniunii cu tot ceea ce exista, motivul pentru care puteau sta de vorba cu animalele, copacii si pietrele, si care le aducea usurinta in folosirea fortelor naturii (cele 4 elemente). Cunoscand natura, isi constientizau propria lor natura, iar energia care exista peste tot in jur, era pusa in miscare prin simpla „intentia umana”. „Intentia Umana”, puterea gandului, era marea taina druidica, numita cu respect  „puterea stejarului”.

 Elora D’Avalon

http://lightwicca.over-blog.com
http://unicorn.easyforum.fr